Argumentul „Rusia e departe” continuă să circule, ca și cum distanța ar mai oferi o protecție reală într-o eră în care viteza a devenit arma supremă.
În 2025, distanța a încetat să mai fie o barieră; este doar un parametru geometric într-un calcul de traiectorie.
1. Distanța – iluzia secolului XX
Când o rachetă de tip Iskander-M parcurge 500 km în 5–6 minute, iar o Kinzhal aerobalistică atinge Mach 10 (peste 12.000 km/h), expresii precum „mii de kilometri” devin irelevante.
Războiul modern nu se mai măsoară în kilometri, ci în minute de reacție.
Un lansator aflat la Rostov sau Kursk poate acoperi Bucureștiul într-un interval mai scurt decât timpul în care un sistem radar clasic transmite o alertă completă.
2. Ce este, de fapt, Aegis Ashore Deveselu
Baza de la Deveselu găzduiește sistemul Aegis Ashore, o versiune terestră a sistemului naval american Aegis Ballistic Missile Defense (BMD).
Arhitectura include:
• radar AN/SPY-1D(V) cu rază de detecție de peste 300 km pentru ținte balistice;
• interceptoare SM-3 Block IB, proiectate pentru a lovi rachete balistice cu rază scurtă și medie în faza de mijloc a traiectoriei (midcourse), adică în afara atmosferei;
• un sistem de comandă C2BMC integrat în rețeaua NATO BMD.
Deveselu este, în esență, o instalație exo-atmosferică.
Interceptoarele SM-3 nu transportă explozibil — ele distrug ținta prin impact cinetic direct la viteze de peste 10.000 km/h, însă doar dacă traiectoria inamicului urcă suficient de mult pentru a fi urmărită în spațiu.
Eficiența practică împotriva unei rachete Kinzhal este de aproximativ 0%.
Sistemul nu poate angaja ținte care zboară sub 50 km altitudine și manevrează neregulat.
3. De ce Deveselu nu poate opri Kinzhalul
Problema este fizică, nu politică.
Racheta Kh-47M2 Kinzhal (derivată din Iskander-M) este o armă aerobalistică endo-atmosferică: lansată de pe un avion MiG-31K, urcă doar parțial în atmosferă, apoi plonjează spre țintă pe o traiectorie neregulată și manevrabilă.
Traiectoria ei nu intră în spațiul exo-atmosferic, acolo unde SM-3-ul ar putea opera.
Astfel, sistemul de la Deveselu „nu vede jos”.
Radarul AN/SPY-1 și interceptoarele sale nu sunt configurate pentru un zbor care coboară sub 50 km altitudine și schimbă direcția la Mach 9.
În termeni practici:
• timpul de reacție este sub 2 minute;
• fereastra de angajare este aproape nulă;
• probabilitatea de interceptare este statistic sub 5%, adică practic zero.
Aici intervin alte sisteme: Patriot PAC-3 MSE, SAMP/T NG sau SM-6 Block IB, care operează în faza terminală (endo-atmosferică).
Acestea pot lovi o rachetă hipersonică, dar doar dacă există detecție timpurie, coordonare multi-radar și linii de tragere multiple — ceea ce înseamnă o arhitectură stratificată de apărare.
Deveselu, în schimb, este doar un strat din mijlocul scutului.
Un strat care, în cazul unui atac Kinzhal, nu ar fi nici măcar activ.
4. Ce se întâmplă dacă Rusia lansează 1–4 Kinzhal spre România
O rafală de 3–4 rachete lansate simultan ar depăși orice capacitate locală de interceptare.
Chiar și în scenariul ideal — detectare imediată, coordonare perfectă și reacție instantanee — sistemul de la Deveselu nu ar fi implicat.
Interceptoarele SM-3 ar rămâne în silozuri, pentru simplul motiv că țintele nu se încadrează în parametrii pentru care au fost proiectate.
Responsabilitatea ar cădea pe sistemele Patriot, dacă sunt poziționate optim.
Acestea pot angaja Kinzhalul în faza terminală, dar cu probabilități limitate:
• în condiții ideale (detecție timpurie, fără saturație): 25–45% pentru un singur interceptor, crescând până la ~70–85% dacă se lansează 2–3 rachete pe aceeași țintă;
• în condiții de saturație (după un val de Iskander, drone sau bruiaj): 10–30%pentru un interceptor, respectiv ~30–60% cu salve multiple.
Cu alte cuvinte, chiar și în scenarii favorabile, interceptarea unui Kinzhal rămâne o chestiune de probabilitate, nu de garanție.
Deveselu ar observa, ar transmite date, dar nu ar putea trage.
5. Iluzia scutului
În teorie, scutul de la Deveselu este o barieră defensivă.
În practică, este o instalație de interceptare pentru traiectorii care nu mai există — concepută pentru rachete balistice clasice, cu apogeu spațial, într-o epocă în care armele moderne zboară la altitudini joase și manevrează ca niște avioane.
Adevărata protecție nu vine dintr-un singur scut fix, ci dintr-o rețea stratificată de senzori și interceptori, capabilă să reacționeze în trei etaje: orbital, atmosferic și terminal.
Deveselu e doar un nod într-un sistem mai mare — unul care, în cazul unui Kinzhal, ar fi spectatorul tăcut al propriei limitări tehnologice.