Totul începe cu suzeta — prima consolare, primul pact cu liniștea.
Un gest reflex: căutăm alinare în ceva din afara noastră.
Mai târziu, ne aruncăm în alte forme de alinare:
Berea vine cu râsul, whisky-ul cu reflecția, vodka cu uitarea.
Țigările devin pauze în haos, cola – stimulentul blând al rutinei.
Pe fundal, filmele și serialele ne țin ancorați în lumi imaginare.
Fotografia și pictura – încercări de a fixa visul în materie.
Psihologia – dorința de a înțelege visătorul din noi.
Apoi apar formele mai adânci de Neptun:
Spitalele, cu ecouri de suferință și speranță.
Credința, cu ochii închiși către infinit.
Altruismul, ca antidot al ego-ului.
Jocurile de noroc, ca dans periculos între destin și iluzie.
La final, în tăcerea albă a unui salon,
Morfină – ultimul legământ între trup și liniște.
Un cerc se închide: de la suzeta care oprește plânsul,
la morfina care oprește durerea.
Neptun nu ne întreabă ce vrem.
Ne oferă alternative la realitate: unele ne vindecă,
altele ne îndepărtează de noi înșine.
