Ceva mă ține treaz și mă împinge să sap mai adânc. Al Doilea Război Mondial pentru că, într-un fel straniu, acolo văd ultima versiune a omului – omul dus la extrem, cu tot ce are mai întunecat și mai luminat în el.
Sunt un culegător de date – THE NEXT GENERATION
Există o frumusețe aparte în cifre. Nu pentru că sunt reci și exacte, ci tocmai pentru că, puse cap la cap, spun povești despre oameni, emoții și alegeri. Mereu am simțit că datele ascund în ele adevăruri subtile despre noi și despre lumea în care trăim. Fie că e vorba despre kilometri alergați, despre pulsul…
Criza – sfârșit sau renaștere?
Crizele ne zdruncină, ne sperie, ne aruncă în incertitudine. Fie că vorbim despre criză financiară care amenință stabilitatea economică, fie că e vorba despre criza personală a vârstei – 30, 40, 50 sau chiar 60 de ani – crizele par să ne spună mereu aceeași poveste sumbră: nimic nu va mai fi cum a fost….
Călătoria e tot ce avem: vin, Goran și un vis cu sensuri
Genul ăla de piesă care nu vrea să-ți spună direct ceva, ci te lasă să simți. Melodia e un fel de meditație suprarealistă despre viață, moarte, dorință și vis. Titlul – „În mașina morții” – e simbolic: nu e vorba neapărat de o mașină reală, ci mai degrabă de călătoria prin viață, cu toate riscurile, pasiunile și…
Enjoy every hour!
Imaginea de mai jos arată nivelurile actuale de radiații gamma în Europa. Mii de puncte albastre spun o poveste tăcută: mediul e stabil, sigur, viața curge normal. Enjoy every hour!
Timpul e și complice, și adversar
“Prezentul perfect” – cateva versuri bune la ceas de seara
“Am început în viață cu stângu’ Și n-am făcut dreptu’ … N-am pierdut nimic important Când m-am pierdut … Într-o lume spirituală-n care Contează doar banu’ … Averea mea e voința, am renunțat la rușine Total neîncrezător dar cu credință în mine Am păstrat acel ceva peCare mulți l-au pierdut … Sunt nevoit să-mi placă…
În spatele cifrelor: De ce economia subterană contează mai mult decât PPP în analiza cheltuielilor militare ale Rusiei
Recent, am citit un articol intitulat „Se numără, din nou, tancuri: noile priorități economice ale Europei”, în care este invocată paritatea puterii de cumpărare (PPP) pentru a compara cheltuielile militare ale Rusiei cu cele ale Europei. Potrivit articolului, Rusia alocă 6,7% din PIB pentru apărare, o valoare care, ajustată prin PPP, ar depăși bugetele cumulate ale…
Pericolul Rusiei pentru Europa: O Amenințare Reală?
De-a lungul istoriei, Rusia a fost percepută ca o putere impunătoare, dar imprevizibilă. De la expansiunea țaristă până la Uniunea Sovietică și actualul regim de la Kremlin, Europa s-a confruntat în mod repetat cu influența destabilizatoare a Moscovei. În prezent, pericolul pe care Rusia îl reprezintă pentru continent nu este doar o chestiune de geopolitică,…
[UPDATE – 7 aprilie, ora 18:00] Stația DEZ2927 din Rannungen a revenit la valori normale de radiație gamma
Stația DEZ2927 din Rannungen a revenit la valori normale de radiație gamma, după ce în ultimele două zile a înregistrat o creștere de peste 15-50 de ori mai mare decât media europeană obișnuită (care se situează între 50-150 nSv/h).