Și chiar dacă pentru unii misiunea Apollo a fost un „fake”, ea a rămas expresia unuia dintre cele mai mari vise ale omenirii: acela de a ajunge pe Lună. Iar astăzi, acel vis este din nou foarte aproape.
După aselenizare, pasul logic nu va fi doar revenirea omului pe Lună, ci construirea unei baze lunare cu energie nucleară. Luna are nopți extrem de lungi, iar o bază permanentă va avea nevoie de energie constantă, stabilă și compactă. De acolo, în gravitația ei redusă, vor putea fi lansate mult mai eficient sateliți, capsule și nave către Marte. Cu alte cuvinte, Luna nu va fi doar o destinație, ci primul nostru port spațial real.
Marte, în schimb, ar putea deveni un fel de iCloud al civilizației umane. Adică o copie de siguranță a speciei. Atât timp cât toată memoria, tehnologia, industria și viața umană rămân concentrate pe o singură planetă, civilizația rămâne vulnerabilă. O așezare autonomă pe Marte ar însemna redundanță: nu fuga de pe Pământ, ci protejarea continuității umane.
În această ecuație, Luna are un rol și mai mare decât pare. Ea este satelitul natural care ne poate împinge dincolo de limitele actuale ale speciei. Acolo vom învăța să construim, să extragem resurse, să producem energie și să lansăm misiuni in “deep space”. Pământul ne-a născut. Luna ne poate învăța să plecăm. Iar Marte ne poate ajuta să nu mai depindem de o singură lume.