Decizia recentă a Comisiei Europene marchează o schimbare de ton: România își poate menține deschise termocentralele pe cărbune, cel puțin temporar, invocând motive de securitate energetică.
Este un moment care depășește granițele tehnice ale energiei — și intră direct în sfera politică a realismului european.
În ultimii ani, Bruxelles-ul a promovat cu obstinație o tranziție rapidă către energie verde, deseori fără să țină cont de infrastructura existentă, de capacitatea reală a statelor membre și de costurile sociale. Mulți europeni au început să simtă că Uniunea s-a îndepărtat de viața de zi cu zi: de facturile la curent, de locurile de muncă pierdute în industrie, de realitatea familiilor care trăiesc în frig pentru a respecta niște obiective pe hârtie.
România și Cehia sunt printre țările care au spus „stop” acestui idealism rigid.
Ambele guverne au cerut Comisiei Europene flexibilitate pentru a menține temporar termocentralele pe cărbune, considerând că reziliența energetică este o condiție a oricărei tranziții reale — nu o abatere de la ea.
Iar Bruxelles-ul, confruntat cu instabilitatea globală și cu dependența energetică încă persistentă, a început să accepte această perspectivă mai pragmatică.
Se observă o schimbare de atitudine în interiorul Uniunii Europene:
în loc de directive simbolice – precum dopurile legate de sticle, aspiratoarele „eco” care nu mai trag, sau inițiative sociale percepute ca propagandă – se cere o revenire la rațiune și echilibru.
O Uniune care să protejeze mediul, dar și economia.
O Europă care nu mai impune ritmuri artificiale, ci sprijină statele membre să avanseze în funcție de propriile realități energetice și industriale.
Decizia privind România nu este doar o derogare tehnică.
Este un semn că Europa începe, încet, să se reconecteze la realitate.
