Simbol universal, cu semnificaţii mistice, divine largi, şi totuşi unitare, comune, arhetipale, cercul a fost prezent din vremuri străvechi în diverse culturi şi religii. El reflectă întregul, completitudinea, totalitatea, unitatea, focalizarea, ciclicitatea, eternitatea, infinitatea, sinele, apartenenţa, iniţierea, finalizarea, perfecţiunea şi pe Dumnezeu. Potrivit lui Hermes Trismegestus, “Dumnezeu este un cerc al cărui centru se găseşte pretutindeni şi a cărui circumferinţă nu se află nicăieri.”
Cercul simbolizează mobilitatea, ciclul timpului, soarele, mişcarea perpetuă, natura infinită a energiei, călătoria planetelor în jurul soarelui, zodiacul, ritmurile esenţiale ale universului, includerea oamenilor în măreţul plan universal, schimbarea continuă a anotimpurilor, protecţia şi un spaţiu sacru.
Pentru neoplatonişti, cercul îl desemna pe Dumnezeu, cercul necircumscris al cosmosului.
Conform viziunii mitologice nord-americanilor nativi, cercul înfăţişa soarele, luna şi copiii ei, bărbatul şi femeia. Totodată, întruchipa energia spirituală, una atotcuprinzătoare a universului.
De asemeni, în tradiţia celtică, cercurile simbolizau cosmosul şi scurgerea inevitabilă a timpului.
În China, cercul descria forma cerului, iar pământul era ilustrat prin pătrat. Arta plastică chinezească include adeseori un pătrat înăuntrul unui cerc, semnificând uniunea dintre cer şi pământ. Importantul simbol Yin Yang este circular, sugerând cuprinderea întregii dualităţii universale în scopul echilibrării celor două aspecte contrare.
În Buddhism, există multe referinţe despre întrebuinţarea cercului. Învăţăturile lui Buddha sunt centrate către roata Dharma, roata realităţii. În Buddhismul Zen, cercurile concentrice reprezintă cel mai înalt nivel al iluminării şi armonia tuturor puterilor spirituale.
Dansurile păgâne europene era circulare, aşa cum s-au păstrat în folclor, ca şi hora din tradiţia românească. Cercurile preistorice din piatră ori stânca, precum cel de la Stonehenge, cunoscute ca şi “dansul uriaşilor,” atestă preferinţa oamenilor din vechime faţă de cerc.
În magie, vrăjitorie, cercul este un simbol puternic al protecţiei faţă de demoni, spiritele rele.
Ideea despre cosmos ca un cerc neîntrerupt a fost reluată în imaginea gnostică a şarpelui lumii formând un cerc cu gura muscandu-şi coada.
Carl Jung vedea cercul ca un arhetip geometric pentru “psyche” (minte şi gând).
Cercul poate fi asimilat cu cifra zero, simbolizând în acest caz potenţialul, embrionul. Are o valoare magică de protejare şi indică finalizarea procesului de individualizare, a străduinţei către întregirea psihică şi autoperfecţionare.
În numărul zece, cercul (zero) semnifică cerurile, perfecţiunea şi veşnicia.
Cercurile olimpice intersectate constitue o altă reprezentare a uniunii, concentrării spre aceleaşi idealuri.
